Blestemul care se autoîmplinește al Kremlinului
Săptămâna aceasta a fost una foarte intensă și plină de evoluții rapide pe scena internațională, cu numeroase evenimente la nivel înalt și focare de tulburări geopolitice. De la escaladarea (și, să sperăm, detensionarea) conflictului israelo-iranian și atacurile americane împotriva instalațiilor nucleare iraniene până la un summit istoric al NATO de la Haga și preconizata consolidare a eforturilor de apărare și de sprijinire a Ucrainei din partea liderilor europeni la reuniunea Consiliului European, mașinăria de dezinformare a Kremlinului s-a zbătut să țină pasul cu toate aceste evoluții.
Așadar, Kremlinul a făcut ceea ce știe cel mai bine. A revenit la promovarea unor vechi minciuni despre presupusa agresiune occidentală și victimizarea aparent perpetuă a Rusiei. Practic, Kremlinul a încercat să acapareze ampla vizibilitate internațională a acestor evenimente la nivel înalt pentru a conferi credibilitate concepțiilor distorsionate ale Rusiei asupra lumii.
Cum îndrăznesc să își construiască apărarea?
Narațiunea falsă despre expansiunea NATO și pretinsa agresiune împotriva Rusiei a fost de mult timp unul dintre elementele principale folosite pentru a instiga o mentalitate de națiune aflată sub asediu în Rusia, cu scopul de a mobiliza sprijinul în favoarea politicilor Kremlinului, în special pentru desfășurarea unui război de agresiune nejustificat împotriva Ucrainei.
Prin urmare, înaintea Summitului NATO din 24-25 iunie, portavocele dezinformării de la Kremlin au încercat încă o dată să prezinte eforturile de apărare ale Aliaților ca fiind agresive față de Rusia și să evoce percepția că creșterea cheltuielilor pentru apărare reprezintă o indicație clară a intenției agresive a NATO. Repertoriul Kremlinului a inclus și o „piesă” deja clasică – afirmația bizară că însăși existența NATO ar fi o amenințare la adresa Rusiei. Sau ce ziceți de asta: NATO ar fi creat mitul agresiunii rusești deoarece vrea să controleze banii contribuabililor. Ori de asta: cheltuielile pentru apărare ale NATO vor crea o datorie insuportabilă și vor ruina Europa.
Căutarea cu disperare a unor fisuri
Unii comentatori pro-Kremlin au căutat să ofere o contrabalansare optimistă la narațiunea pesimistă legată de majorarea fără precedent a cheltuielilor pentru apărare ale NATO. Așadar, s-au apucat fie să promoveze narațiunea înșelătoare potrivit căreia NATO este divizată și aceste presupuse diviziuni reprezintă o amenințare existențială internă la adresa Alianței, fie să minimalizeze importanța pragului convenit de 5 %. Pare mai degrabă o dorință deșartă, date fiind rezultatele Summitului.
În cele din urmă, prin urmărirea unei politici externe fundamental imperialiste, prin exercitarea de amenințări, violență și agresiune împotriva vecinilor săi și prin declanșarea unilaterală a celui mai mare război din Europa de la Al Doilea Război Mondial încoace, Rusia a creat un blestem care se autoîmplinește. Cu cât Moscova s-a convins mai mult pe sine că NATO are intenții agresive față de Rusia, cu atât a devenit mai agresivă, iar acțiunile nejustificabile ale Rusiei i-au obligat pe Aliați să majoreze cheltuielile pentru apărare până la un nivel istoric. Și nicio dezinformare și manipulare informațională pro-Kremlin nu va face ca acest adevăr simplu să dispară.
Europa, noul ticălos
Întrucât creșterea cheltuielilor pentru apărare va fi suportată, în mare parte, de aliații europeni, bineînțeles că Kremlinul s-a grăbit să prezinte Europa drept noul ticălos din oraș. Comentariile recente ale Înaltei Reprezentante/Vicepreședintei UE, Kaja Kallas, cu privire la importanța unui sprijin susținut acordat Ucrainei au stârnit o furie deosebită și au fost folosite pentru a justifica narațiunea pro-Kremlin despre o Europă presupus agresivă și „rusofobă”. Dacă mai punem și dezbaterea Consiliului European cu privire la țintirea „flotei rusești din umbră” în cadrul celui de-al 18-lea pachet de sancțiuni, mitul unei Europe beligerante pare și mai clar pentru Rusia.
Efortul pe termen lung de a cimenta miturile Kremlinului
Totuși, pentru Moscova, promovarea unor falsități despre pretinsa și amenințătoarea agresiune occidentală nu este o măsură ad-hoc care să fie implementată la țanc cu ocazia marilor reuniuni internaționale. De fapt, Kremlinul întreprinde un efort susținut de revizionism istoric, inclusiv prin rescrierea și înlocuirea manualelor de istorie din școli pentru a îndoctrina copiii și tinerii ruși cu mitul Rusiei ca victimă eternă și apărător nobil. Totul pentru a glorifica militarismul rusesc și a justifica războaiele din trecut și cele viitoare.
Un strop de invidie cu privire la organizarea unor evenimente la nivel înalt
În sfârșit, poate pentru a distrage atenția de la izolarea internațională a Rusiei, Kremlinul a încercat și să exagereze importanța Forumului Economic Internațional de la Sankt Petersburg, lăudând pretinsa amploare internațională de excepție a evenimentului din acest an. Punctul principal al acestui forum de automulțumire a fost însă, evident, discursul lui Putin adresat participanților. În timp ce Kremlinul a omis substanța și a ridicat în slăvi virilitatea lui Putin pentru că a rostit „cel mai lung discurs din istoria forumului”, noi am reținut altceva. Remarca sarcastică a lui Putin este cea care a atins un punct sensibil: „Oriunde calcă soldatul rus, acel pământ este al nostru”. Ciudat de imperialist pentru o națiune care nu începe niciodată războaie…
Nu vă lăsați înșelați.

Alte subiecte de pe radarul EUvsDisinfo din această săptămână:
- În calitate de apărător autoproclamat al tot ceea ce este decent și moral în lume, Kremlinul se grăbește întotdeauna să-i învinovățească pe notorii „anglo-saxoni” pentru toate relele lumii. Reale sau închipuite, contează mai puțin pentru Moscova. Prin urmare, Kremlinul răspândește afirmații false potrivit cărora CIA subminează valorile tradiționale din Moldova. Avem de-a face cu un caz clasic de dezinformare pro-Kremlin, în contextul celebrării unui marș Pride în capitala Moldovei. Astfel de acuzații neîntemeiate încearcă să suscite opinii homofobe, prezentându-i în mod fals pe activiștii și susținătorii pro-LGBTIQ+ drept pioni ai alianței atlantice într-un joc geopolitic. Exploatarea homofobiei este o tehnică de dezinformare pro-Kremlin deja consacrată.
- Campion al gândirii dezirative, Kremlinul a încercat, de asemenea, să susțină că Rusia are în spate o majoritate globală. Această afirmație a fost făcută în contextul unei declarații a ÎR/VP a UE, Kaja Kallas, care a spus că „Rusia reprezintă o amenințare la 360 de grade pentru lume”. Realitatea este însă foarte diferită. Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite a condamnat în repetate rânduri invazia Rusiei. Numai un grup mic de state, cum ar fi Belarus, Siria și Coreea de Nord, susține în mod constant Rusia. Cu greu poate fi vorba despre „o majoritate globală”.
- Rusia vede o imagine în oglindă a sa oriunde se uită. Așadar, nu este o surpriză că Kremlinul canalizează propriul imperialism distorsionat al Rusiei pentru a susține că Franța colonizează România și o pregătește pentru război cu Rusia. România este o țară suverană și, în calitate de membră a UE și a NATO, participă la cadre decizionale multilaterale și nu este supusă cu forța acestora. A descrie un guvern ales democratic drept o marionetă este și o încercare recurentă pro-Kremlin de a pune la îndoială legitimitatea instituțiilor democratice și voința electoratului atunci când acestea nu corespund ambițiilor geopolitice ale Rusiei.