Represaliile necontenite ale lui Lukașenko împotriva belarușilor

Pe 9 august 2020, Alexandr Lukașenko a dezlănțuit reprimarea masivă a miilor de belaruși care au îndrăznit să se revolte împotriva stăpânirii sale de zeci de ani, mărșăluind în proteste pașnice ample și fără precedent. În pofida represiunii și violenței masive, sute de mii de belaruși au demonstrat pentru a cere alegeri libere și corecte.

Această revoltă publică a fost un adevărat șoc pentru Lukașenko. Cinci ani mai târziu, continuă să fie bântuit de „coșmarul” protestelor din 2020. Era evident încă de pe atunci că dictatorul belarus a pierdut tot ce mai rămăsese din legitimitatea sa politică internă. Din august 2020, Vladimir Putin a devenit singurul „garant” al „legitimității” lui Lukașenko, întrucât președintele rus și-a asigurat aliatul din Belarus că serviciile de securitate rusești vor „interveni dacă protestele belaruse vor scăpa de sub control”.

„Războiul” necontenit al lui Lukașenko „împotriva belarușilor” se desfășoară prin persecutarea protestatarilor din 2020, sporirea controlului asupra societății prin frică și „teroare tăcută” și virarea către un regim totalitar.

„Toți vor fi pedepsiți”

În 2025, la cinci ani de la protestele la scară largă, Lukașenko continuă să fie motivat de o frică irațională față de belarușii care s-au răzvrătit împotriva sa. Din câte se pare, vrea să pedepsească la propriu fiecare persoană care i-a arătat lipsă de loialitate participând la proteste, comentând online sau sprijinind financiar inițiativele pro-opoziție.

Din 2020, agențiile belaruse de aplicare a legii s-au transformat într-o mașinărie de represiune, căutând în mod sistematic „trădători”. Conform Centrului „Viasna” pentru Drepturile Omului din Belarus, între 2020 și 2024, peste 74 000 de belaruși s-au confruntat cu diferite tipuri de represiune politică. Circa 65 000 de persoane au fost deținute și restul au fost pedepsite cu amenzi și concedieri de la locurile lor de muncă. Până în iulie 2025, cel puțin 8 519 de persoane s-au confruntat cu urmărirea penală. În prezent, cel puțin 1 191 de prizonieri politici încă se află în detenție.

Mașinăria de represiune a lui Lukașenko nu s-a oprit. Până acum, numai în 2025, regimul a deținut 183 de noi prizonieri politici, dintre care 29 doar în luna iunie. În medie, regimul a încarcerat un nou prizonier politic în fiecare zi.

Există dovezi ample că prizonierii politici belaruși înfruntă tortură fizică și psihică, malnutriție și lipsa accesului la asistență medicală adecvată. Un exemplu grăitor a fost starea lui Serghei Tihanovski la momentul eliberării sale. Nici măcar propria lui fiică nu l-a recunoscut după ce acesta a petrecut cinci ani în închisoare.

Source: https://nashaniva.com/ru/370761

Răspândirea fricii totale prin „teroare tăcută”

În ultimii cinci ani, viața în Belarus sub conducerea lui Lukașenko a început să semene cu perioada stalinistă, cu arestări zilnice, denunțuri generalizate, supraveghere avansată, paranoia „trădătorilor” în administrația statului, liste cu „dușmani ai statului” și „epurări” ale serviciilor și întreprinderilor de stat.

Prin aceste acțiuni, este evident că Lukașenko vrea să impună societății o atmosferă de frică totală. Cetățenii înțeleg că vor fi pedepsiți aspru chiar și pentru fapte minore de lipsă de loialitate politică, de exemplu, abonarea la un canal Telegram „extremist”. Politica lui Lukașenko de „teroare tăcută” transmite poporului belarus că trebuie să se supună total statului, altfel se vor confrunta cu represiunea.

Conform inițiativei BelPol, serviciile de securitate ale lui Lukașenko utilizează o bază de date cu „dușmani ai statului”, denumită „BESporiadki” („Revolte”), care include peste 100 000 de persoane suspectate că au participat la protestele din 2020. Însăși denumirea bazei de date îi dezumanizează pe membrii săi. În limba rusă, „BES” înseamnă „demon”. Toate persoanele de pe listă au drepturile civile restrânse. Aceștia nu pot lucra la instituții de stat, sunt deținuți cu regularitate pentru „discuții preventive” și telefoanele lor mobile sunt verificate aleatoriu.

Pe lângă BESporiadki, autoritățile mai utilizează o bază de date, a persoanelor „neloiale”. Aceasta include belaruși care au semnat susținerea nominalizărilor candidaților pro-democrație pentru alegerile din 2020. În total, aproape jumătate de milion de belaruși pot apărea pe listele cu „dușmani ai statului” ale lui Lukașenko.

Ca urmare a represiunii, între 300 000 și 500 000 de belaruși au decis să se mute în exil, fugind de politicile despotice ale lui Lukașenko.

Virarea către un regim „semitotalitar”

După 2020, Lukașenko a întreprins mai multe acțiuni pentru a-și consolida acapararea statului Belarus. Drept urmare, regimul său s-a transformat într-o dictatură mult mai dură sau chiar într-un stat semitotalitar. Lukașenko nu a mai considerat necesar să simuleze existența democrației în țară. În 2024, acesta a numit în mod public regimul său o „dictatură a stabilității, securității și ordinii”.

În ultimii cinci ani, dictatorul belarus a epurat complet peisajul politic al țării, lăsând doar patru partide-marionetă înregistrate oficial și lichidând sute de ONG-uri și canale mediatice independente.

În prezent, opozanții politici ai lui Lukașenko sunt etichetați juridic ca „extremiști” și „teroriști”, statul consideră infracțiuni „insultarea oficialilor” sau „discreditarea armatei”, iar o gamă largă de pretexte permite impunerea pedepsei cu moartea pentru „înaltă trădare”.

Regimul politic al lui Lukașenko s-a transformat treptat într-o dictatură dură, cu trăsături totalitare vizibile care includ represiunea în masă, tortura sistematică, controlul total asupra informațiilor și lichidarea totală a libertăților politice și civile.

Schimburile de ostatici

Din iulie 2024, Lukașenko a apelat la vechea lui stratagemă politică: schimburile de prizonieri politici. Recent, în iunie-iulie 2025, au fost eliberați circa 30 de prizonieri politici, inclusiv liderul opoziției, Serghei Tihanovski și mai mulți cetățeni străini. Cu acest gest, Lukașenko a încercat să convingă autoritățile americane că „este pregătit pentru discuții cu Occidentul”.

În realitate, a recurs în repetate rânduri la această stratagemă de „schimb în aer” în ultimele trei decenii. Acesta dispune de nenumărați ostatici politici, deoarece mașinăria sa de represiune nu se oprește. Până acum, nu există indicii că Lukașenko dorește să oprească războiul său împotriva societății belaruse.

Intensificarea propagandei de stat

Pe lângă represiunea și intimidarea generalizate, autoritățile belaruse și-au intensificat vizibil eforturile de propagandă după protestele din 2020, atingând nu doar școlile, ci chiar și grădinițele.

Potrivit lui Lukașenko, canalele mediatice de stat trebuie să fie singura sursă de informare a populației. Prin urmare, după 2020, acesta a efectuat o epurare riguroasă a canalelor mediatice independente din țară, distrugând literalmente toată mass-media necontrolată. Mai mult decât atât, sute de canale mediatice exilate, canale de Telegram și conturi de pe rețelele de socializare au fost declarate „extremiste”. Urmăritorii acestora s-ar putea confrunta cu sancțiuni aspre pentru simplul fapt că urmăresc aceste pagini „interzise”.

Din 2020, principalele discursuri ale propagandei oficiale au rămas, în mare parte, aceleași. Belarus este prezentată ca o „țară stabilă și pașnică”, ce se confruntă cu nenumărate și neprietenoase provocări din partea „inamicilor” din NATO și Uсraina. Lukașenko este prezentat ca un președinte „just și eficient” care protejează belarușii de planurile distructive ale Occidentului și ale forțelor sale de opoziție „marionete”. Propaganda belarusă oficială demonizează opoziția belarusă și susținătorii săi, prezentându-i ca „trădători” și „teroriști” controlați de Occident, dornici să distrugă țara.

În timp ce războiul din Uсraina face ravagii, propaganda belarusă trimite un mesaj clar societății: dacă belarușii vor să trăiască în pace și stabilitate, trebuie să tacă și să se subordoneze complet lui Lukașenko. Societatea belarusă este făcută să creadă că nu există alternative la stăpânirea lui Lukașenko asupra Belarus.