Cum minte Rusia referitor la copiii ucraineni răpiți

„Nu am răpit pe nimeni”, a insistat în 2023 ambasadorul de atunci al Rusiei în SUA, Anatoli Antonov. „I-am salvat pe acești copii”. Ambasadorul nu nega doar deportarea sistematică și transferul forțat al copiilor ucraineni de către forțele ruse de ocupație din Ucraina – o crimă pentru care există un volum tot mai mare de dovezi din partea organizațiilor internaționale, a cercetătorilor și a organizațiilor pentru drepturile omului. El recurgea la un tipar bine cunoscut – o campanie informațională menită să prezinte această crimă drept o acțiune umanitară de salvare.

Povestea copiilor ucraineni răpiți nu se rezumă doar la crima în sine. Ea privește și campania paralelă menită să ascundă această crimă – un efort constant al statului rus de a manipula narațiunile, de a respinge orice responsabilitate și de a prezenta deportările drept acțiuni umanitare. În războiul purtat de Rusia împotriva Ucrainei, nu au fost furate doar copilării, ci și adevărul.

Amploarea problemei

Transferurile forțate, documentate, ale copiilor ucraineni au început odată cu ocuparea Crimeei și a unor părți din estul Ucrainei de către Rusia, în 2014. De la invazia la scară largă din 2022, amploarea problemei s-a extins dramatic. Estimările arată că, până în prezent, peste 20 000 de copii au fost deportați sau transferați forțat din Ucraina.

În cadrul inițiativei Bring Kids Back UA, lansată de președintele Volodîmîr Zelenski, peste 2100 de copii au fost repatriați cu succes, însă multe mii rămân în continuare separați de familiile lor. Peste un milion de copii ucraineni trăiesc în continuare în teritorii controlate de Rusia, unde sunt supuși presiunilor de asimilare, constrângerilor și încălcării drepturilor care li se cuvin.

Instituțiile internaționale au recunoscut gravitatea acestor acte. Comisia Internațională Independentă de Anchetă cu privire la Ucraina a stabilit că deportarea și transferul forțat al copiilor reprezintă crime de război și crime împotriva umanității. Adunarea Generală a ONU a adoptat o rezoluție care condamnă separarea forțată a familiilor, impunerea cetățeniei ruse copiilor și plasarea copiilor ucraineni în familii de plasament sau adoptive ruse. Iar Curtea Penală Internațională (CPI) a emis mandate de arestare pe numele președintelui rus Vladimir Putin și al comisarului rus pentru drepturile copilului, Maria Lvova-Belova, pentru deportarea ilegală a copiilor ucraineni.

Pe măsură ce dovezile au devenit tot mai numeroase, Rusia a reacționat printr-un val de mesaje false menite să influențeze opinia publică și să evite responsabilitatea. De exemplu, Kremlinul a respins mandatele CPI ca fiind politizate, iar canalele de stat au prezentat Curtea ca pe un instrument al Occidentului.

Cu toate acestea, decizia instanței s-a bazat pe dovezi ample colectate de anchetatori internaționali. Tentativa de discreditare a CPI face parte dintr-un efort mai amplu de manipulare a informațiilor, menit să submineze instituțiile capabile să tragă la răspundere autorii acestor fapte.

Cum se răspândesc aceste mesaje

Aceste mesaje nu apar izolat: ele urmează un tipar recognoscibil de manipulare a informațiilor. Afirmațiile formulate de oficialii ruși sunt transmise inițial prin canale oficiale sau în cadrul conferințelor de presă, apoi sunt amplificate de instituții media de stat precum TASS, RIA Novosti și Rossia-1. Ulterior, mesajele sunt preluate de rețelele online și canalele Telegram asociate Kremlinului și de conturi aparent independente care adaptează conținutul pentru publicul internațional.

Segmente diferite de public primesc versiuni diferite ale aceleiași povești. Publicul din Rusia aude despre evacuări eroice, în timp ce publicul internațional aude despre protecție umanitară. În ambele cazuri, obiectivul este același: estomparea diferenței dintre deportare și asistență.

„Evacuare, nu deportare”

Una dintre cele mai persistente afirmații ale Rusiei este că copiii ucraineni ar fi fost doar evacuați pentru propria lor siguranță. Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, și purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, au prezentat în mod repetat aceste transferuri drept evacuări umanitare. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a susținut că Rusia i-ar fi „salvat” pe copiii ucraineni de pericolele războiului. Această interpretare este frecvent amplificată de instituțiile media de stat precum TASS, RIA Novosti și Rossia-1, care descriu în mod constant copiii ca fiind „salvați” din zone periculoase.

În orice caz, dreptul internațional face o distincție clară între evacuare temporară și deportare. Evacuările trebuie să fie temporare, transparente și coordonate cu tutorii legali ai copilului și cu statul de origine. Anchete independente au documentat faptul că mulți copii ucraineni au fost transportați la sute sau chiar mii de kilometri de casele lor, adesea fără consimțământul părinților și în condițiile obstrucționării active a oricăror încercări de repatriere. Investigațiile au identificat rețele de centre din Rusia unde au fost transferați copii ucraineni.

Termenul juridic pentru astfel de acțiuni nu este „evacuare”. Este „deportare”.

Un alt aspect îngrijorător este faptul că problema copiilor răpiți începe să fie inclusă treptat în negocierile privind eventuale schimburi de prizonieri. Dreptul internațional umanitar este însă clar: copiii nu sunt monedă de schimb. Încadrarea copiilor ca obiecte de negociere riscă să normalizeze această crimă și să creeze stimulente pentru noi răpiri.

„Acești copii sunt, de fapt, ruși”

Un alt mesaj recurent pune sub semnul întrebării însăși identitatea copiilor implicați. Oficiali ruși au pretins că mulți dintre copiii luați din teritoriile ocupate sunt de origine rusă sau ar aparține în mod natural sferei culturale ruse. Astfel de afirmații sunt reluate frecvent în comentariile de la televiziunea de stat rusă și în surse asociate Kremlinului.

Însă identitatea nu este determinată de revendicările geopolitice. Copiii ucraineni rămân cetățeni ai Ucrainei, iar dreptul internațional le recunoaște dreptul de a-și păstra naționalitatea, identitatea, cultura și legăturile familiale. Cu toate acestea, multe dintre politicile care însoțesc aceste transferuri par concepute tocmai pentru a slăbi aceste legături. Autoritățile ruse au introdus măsuri pentru acordarea accelerată a cetățeniei copiilor ucraineni și pentru facilitarea plasării lor în familii de plasament sau adoptive din Rusia.

În cadrul taberelor și programelor educaționale, copiii au fost expuși și unor mesaje care promovează patriotismul rus, minimalizând sau respingând în același timp identitatea ucraineană. O prezentare deosebit de cinică descrie aceste centre drept tabere educaționale sau recreative inofensive. Instituțiile media de stat ruse au difuzat imagini cu copii participând la tabere de vară, la activități și la programe școlare, sugerând că aceștia ar fi în siguranță și bine îngrijiți.

Însă investigațiile au arătat că multe dintre aceste centre fac parte dintr-un sistem conceput pentru a integra copiii ucraineni în instituțiile și ideologia promovată de guvernul rus. Unii copii au fost incluși în programe care pun accent pe instruire militară sau pe educație ideologică. Acest lucru ridică îngrijorări serioase privind constrângerea și îndoctrinarea.

Un răspuns internațional coordonat

Pe fondul negării și manipulării, răspunsul internațional se consolidează treptat. La 11 mai, Coaliția Internațională pentru Repatrierea Copiilor Ucraineni se va reuni la nivel ministerial la Bruxelles pentru a evalua progresele și a conveni asupra următorilor pași concreți. Reuniunea transmite un mesaj clar: solidaritatea politică în această chestiune se transformă în acțiune coordonată. Ea se bazează pe Ziua Societății Civile și a Experților organizată la Kiev la 30 aprilie, care a reunit specialiști, cercetători și reprezentanți ai societății civile, contribuind direct la agenda reuniunii de la Bruxelles.

În timp ce Rusia oferă construcții fictive și spectacol, coaliția lucrează cu dovezi, experiențe directe și mărturiile celor implicați în teren.

Apărarea adevărului și a copilăriei

Miniștrii reuniți la Bruxelles la 11 mai au o sarcină clară, care depășește simpla transmitere de mesaje politice: să trateze campania rusă de manipulare a informațiilor ca pe o componentă a crimei, nu ca pe un element secundar. Mesajele Kremlinului nu sunt doar zgomot de fond în jurul deportărilor – ele constituie chiar mecanismul prin care se amână asumarea responsabilității și se împiedică întoarcerea copiilor. Prin urmare, combaterea lor este esențială pentru readucerea copiilor acasă.