Exercițiile nucleare false ale Rusiei și eșecul real din Mali
EVENIMENTE-CHEIE
- Afirmațiile false privind exercițiile nucleare ale Poloniei și Franței reiau tema unei „Alianțe Nord-Atlantice amenințătoare”, pentru a masca agresiunea Rusiei.
- Împrumutul de 90 de miliarde de euro oferit de UE Ucrainei este prezentat în mod fals ca o „mașină a morții” și un factor de austeritate, denaturând rolul său real de sprijin economic și de apărare.
- Acuzațiile nefondate privind implicarea Occidentului în atacurile din Mali încearcă să abată atenția de la eșecul Rusiei în regiune.
ULTIMA SĂPTĂMÂNĂ – TRECERE ÎN REVISTĂ
Mesajele dominante din această săptămână au revenit la ținta lor preferată: Ucraina. Președintele Ucrainei, Volodîmîr Zelenski, a fost prezentat ca făcând pacea imposibil de atins, administrația sa fiind descrisă drept un instrument de exploatare a intereselor occidentale, iar împrumutul de 90 de miliarde de euro acordat de către UE Ucrainei a fost caracterizat ca bani luați de la europenii de rând pentru a finanța ceea ce un canal media din sfera acțiunilor străine de manipulare a informațiilor și a ingerințelor străine (FIMI) a numit „o mașină a morții”. Această interpretare a mers în paralel cu un al doilea fir, conex, care prezintă reînarmarea Europei ca fiind în mod inerent agresivă – un canal media a susținut că Germania „plănuiește să repete 1939” – sugerând astfel că NATO și UE nu reacționează de fapt la agresiunea Rusiei, ci că o provocă. A treia evoluție semnificativă constă în reinterpretarea oportunistă a rezultatelor electorale europene ca semne de slăbiciune: Alegerile din Bulgaria au fost prezentate ca indicând „fisuri în linia europeană”, schimbările politice din Ungaria au fost atribuite în mod fals rețelelor Soros și „ingerinței Uniunii Europene”, iar incertitudinea politică din România a fost identificată ca o oportunitate pentru influența rusă. Privite în ansamblu, aceste mesaje acționează coordonat – delegitimând Ucraina, prezentând apărarea occidentală drept agresiune și sugerând că politica internă a UE este dovada unui sistem în destrămare.
PRIVIRE DE ANSAMBLU ASUPRA MESAJELOR DIN SFERA FIMI
„Polonia și Franța pregătesc exerciții nucleare care simulează lovituri asupra regiunilor ruse Kaliningrad și Leningrad”
Un mesaj recurent pro-Kremlin din sfera FIMI acuză NATO de instigare la război și susține că alianța ar reprezenta o amenințare existențială pentru Rusia. Săptămâna trecută, canale din sfera FIMI au susținut că Polonia și Franța ar pregăti exerciții nucleare în cadrul cărora ar simula lovituri asupra a două regiuni ale Rusiei.
Totuși, afirmația nu este susținută de nicio dovadă publică și pare complet inventată. Nicio sursă oficială – nici Polonia, nici Franța, nici NATO – nu a confirmat existența unor exerciții nucleare în Polonia care să vizeze Rusia. NATO desfășoară exerciții legate de domeniul nuclear, în principal în scop defensiv – exerciții transparente, menite să mențină nivelul de pregătire și coordonare al forțelor nucleare.
Acest tipar se înscrie într-o tactică mai amplă și recurentă din sfera FIMI: proiectarea propriei agresiuni asupra altora. Canalele apropiate Kremlinului prezintă frecvent NATO ca agresor, susțin că alianța ar fi „provocat” Rusia sau reiau afirmații potrivit cărora NATO ar fi promis că nu se va extinde, ar fi „încercuit” Rusia ori ar urmări o confruntare directă. Aceste afirmații inversează realitatea. De fapt, Rusia este cea care a declanșat invazia pe scară largă a Ucrainei, în timp ce NATO este o alianță defensivă, iar sprijinul acordat Ucrainei reprezintă un răspuns la agresiunea rusă. Prezentarea NATO ca actor belicos servește unui scop bine cunoscut: blamarea altora pentru acțiunile Kremlinului, crearea unei imagini false de ostilitate occidentală și justificarea intensificării militarizării și escaladării din partea Rusiei.
Afirmația falsă a apărut pe un site în limba rusă apropiat Kremlinului.
„Împrumutul UE de 90 de miliarde de euro pentru finanțarea «mașinii morții» a Ucrainei”
Un mesaj recurent din sfera FIMI asociată Kremlinului prezintă sprijinul UE pentru Ucraina ca alimentând o pretinsă „mașină a morții”, prezentând în mod fals asistența militară drept o formă de profit sau sabotaj social, și nu ca sprijin pentru o țară care se apără împotriva agresiunii ruse. Un astfel de mesaj a susținut că împrumutul UE pentru sprijinirea Ucrainei, în valoare de 90 de miliarde de euro, ar adânci dificultățile populației ucrainene prin măsuri de austeritate și ar prezenta conducerea țării ca prelungind deliberat războiul în detrimentul propriilor cetățeni.
Încadrarea împrumutului UE ca o măsură de austeritate impusă Ucrainei și ca factor declanșator al unor dificultăți economice în Europa denaturează structura acestuia, beneficiarii și impactul său probabil. De asemenea, reia declarații manipulatoare anterioare privind sprijinul UE pentru Ucraina. Împrumutul este susținut de marja de manevră a UE și de împrumuturi de pe piețele de capital, nu de transferuri din cheltuielile naționale pentru sănătate sau infrastructură.
Din total, 30 de miliarde de euro sunt alocate bugetului de stat al Ucrainei, iar 60 de miliarde sprijină industria de apărare. Regulile de achiziții prevăd, în general, ca produsele să provină din UE, SEE sau AELS, ceea ce face ca o parte importantă a cheltuielilor să revină economiei europene. O parte din împrumut ar urma să fie recuperată din despăgubiri provenite din Rusia.
Aceste afirmații false au fost distribuite de un canal Telegram aliniat Kremlinului.
„Serviciile de informații occidentale ar fi putut avea un rol în atacul terorist din Mali”
Afirmația potrivit căreia serviciile de securitate occidentale ar fi putut instrui sau coordona insurgenții din spatele unuia dintre cele mai grave atacuri coordonate din Mali, care a vizat Bamako și alte orașe săptămâna trecută, a fost promovată de canale media asociate Kremlinului fără a fi susținută de dovezi. Unele canale au invocat și o presupusă implicare a Ucrainei în atacuri asupra forțelor guvernamentale din Mali, reluând mesaje mai vechi din sfera FIMI. Afirmațiile formulate exclusiv de oficiali ruși nu au credibilitate, având în vedere istoricul lor lung și documentat de declarații nefondate.
Canalele apropiate Kremlinului atribuie frecvent tulburările, loviturile de stat sau violențele insurgente din afara Europei unor acțiuni subversive occidentale, tot mai des ucrainene, ignorând contextul local și propagând teorii conspiraționiste care prezintă Kievul și partenerii săi drept surse de destabilizare globală. În fond, aceste mesaje urmăresc să ascundă eșecurile Rusiei.
Această afirmație contrazice direct evoluțiile recente. Până în 2022, Franța a condus timp de aproape zece ani o campanie de combatere a jihadismului în Mali, alături de misiuni de instruire ale UE și de o operațiune de stabilizare a ONU. Coaliția a fost desființată după lovituri de stat care au adus la putere regimuri susținute de Kremlin, care au expulzat forțele occidentale.
Decizia a fost prezentată drept un act suveran de îndepărtare de parteneriatele occidentale, însoțit de o retorică anticolonială care le descria drept ineficiente și intruzive. În realitate, aceasta a deschis ușa pentru ca Grupul Wagner al Rusiei, ulterior redenumit Africa Corps (Corpul African) și controlat de Kremlin, să-i ia locul, cu promisiunea de a stabiliza situația și de a contracara grupările armate.
În schimb, insecuritatea s-a accentuat. Grupările jihadiste s-au extins semnificativ în Mali, Burkina Faso și Niger, în pofida prezenței personalului Grupului Wagner și al Africa Corps, susținute de Rusia. Weekendul trecut, Mali a fost martorul celor mai mari atacuri coordonate din ultimii ani. O coaliție de rebeli tuaregi și jihadiști afiliați Al-Qaeda a atacat mai multe orașe, forțând mercenarii ruși să se retragă și scoțând la iveală eșecurile strategice ale parteneriatului Mali–Rusia.
Sursele de dezinformare asociate Kremlinului au acuzat anterior Franța că ar fi sprijinit grupări jihadiste în perioada implicării militare occidentale în regiune. Același mesaj a fost reluat acum, după ce consecințele retragerii occidentale au devenit vizibile.
Afirmația falsă a fost difuzată de un canal al postului de televiziune din sfera FIMI, RT, controlat de statul rus.
Nu vă lăsați induși în eroare.