Istoria 3.0 a lui Putin – revizionismul istoric în Rusia înaintea zilei de 9 Mai

Click here to request the narration for this article

Peste câteva zile, pe 9 Mai, la parada victoriei care va avea loc la Moscova, probabil că Putin va prezenta o nouă versiune a istoriei Rusiei în timpul celui de Al Doilea Război Mondial, alături de narațiuni actualizate pentru viitor. Lansăm o serie de articole pentru a vă pregăti mai bine.

Războiul mondial care nu s-a încheiat niciodată

Intrând în lumea televiziunilor rusești sponsorizate de stat, a filmelor, a muzeelor sau a altor entități culturale emblematice ale ideologiei Kremlinului avem senzația unei călătorii în timp. O dată la două seri, se poartă lupte sângeroase și eroii sovietici înfrâng naziștii în timp ce partizanii apără cu stoicism Patria contrar tuturor așteptărilor. Femei sovietice loiale muncesc cu entuziasm în fabrici de armament și susțin frontul de acasă sub portretul lui Iosif Stalin, căruia, începând cu producțiile din 2014-2015, i s-a atribuit un rol mai glorios.

Nostalgia de război nu este ceva exclusiv rusesc, dar ceea ce se remarcă în cazul Rusiei sunt reinterpretarea și generalizarea unei singure versiuni a istoriei în majoritatea sferelor societății – cultură, educație, știință, spațiul informațional public, învățământul militar – și promovarea sa ambițioasă în lumea exterioară. În lipsa altor obiective, Rusia lui Putin a transformat „lupta împotriva naziștilor” în rațiunea sa de a fi, etichetând aproape orice opoziție fie ca nazistă, fie ca „rusofobă”. Paradele de 9 Mai din Rusia au ajuns să reamintească de ceremoniile religioase.

După 80 de ani – și o nouă versiune a istoriei

Și-a schimbat Putin viziunea cu privire la istorie? Da. Chiar dacă unele elemente au evoluat treptat și au căpătat mai multă vizibilitate, per ansamblu, putem identifica recent trei versiuni distincte ale istoriei, fiecare reflectând o perspectivă diferită asupra altor țări. Pentru simplitate, le vom numi Istoria 1.0, 2.0 și 3.0 a lui Putin.

Istoria 1.0 a lui Putin– URSS și victoria colectivă

La începutul anilor 2000, după demisia lui Boris Ielțîn, Putin considera că URSS a luptat alături de aliați împotriva lui Hitler în perioada 1941-1945. Moscova aprecia sprijinul oferit de SUA, Regatul Unit și alți aliați occidentali, recunoscând totodată că, în țările europene aflate sub ocupație nazistă, au existat mișcări de rezistență care au contribuit la victoria colectivă împotriva puterilor Axei, în special a Germaniei naziste. Pactul Ribbentrop-Molotov, care s-a aplicat în perioada 1939-1941, a fost rar discutat, iar existența sa a fost negată de facto în Uniunea Sovietică până în 1989. A se vedea analiza noastră despre modul în care opinia cu privire la Pact a trecut de la stânjeneală la elogiere.

Istoria 2.0 a lui Putin – URSS și într-o măsură mai mică Occidentul

În anii 2010, atenția s-a îndreptat treptat către ideea că URSS a luptat singură în război. Mai ales după anexarea ilegală a Crimeei de către Rusia, în primăvara anului 2014, și deteriorarea ulterioară a relațiilor cu SUA, UE și alte țări, sentimentul de unitate a aliaților a început să se estompeze. Principalele televiziuni de stat, filme și muzee au început să se concentreze asupra istoriei sovietice, iar Stalin a căpătat iarăși vizibilitate, fiind prezentat ca un mare strateg și lider. Comportamentul său reprobabil, paranoia, acțiunile represive și epurările ordonate de Stalin în cadrul forțelor armate ale URSS, precum și incapacitatea sa inițială de a înțelege operațiunea Barbarossa au fost eliminate din narațiunile publice.

Debuturile viziunii „numai Rusia”

În 2015, o expoziție emblematică, finanțată de stat și intitulată „Istoria mea 1914-1945”, a oferit o perspectivă cu totul nouă asupra imperiului țarist rus și a glorificării războaielor sale. Expoziția, proiectată pe ecrane de înaltă tehnologie, a fost prezentată în întreaga Rusie, în Crimeea ocupată și chiar și în străinătate.

Principalele mesaje au fost: Occidentul a vrut întotdeauna să calce în picioare în Rusia, Pactul Ribbentrop-Molotov a fost o mișcare genială a lui Stalin, iar rușii trebuie să se unească sub un singur lider pentru a lupta. Mai exista încă loc pentru alte grupuri etnice, dar caracterul dominant al Rusiei și al rușilor a început să ia amploare în acești ani. A doua caracteristică, focalizarea pe Rusia, avea să se intensifice în următorii zece ani.

Istoria 3.0 a lui Putin – supremația rusească, europenii l-au ajutat pe Hitler; Ucraina și ceilalți sunt naziști

Textul lui Putin din iulie 2021 despre unitatea [a se citi: întâietatea] rușilor în relațiile cu Ucraina marchează ideologia imperialistă a supremației rusești. În ultimii ani, această viziune și furia frustrată împotriva rezistenței militare a Kievului în confruntarea cu Rusia au influențat ceea ce constituie în prezent o nouă abordare a istoriei.

Ștergerea Ucrainei: noua istorie pare să șteargă, mai mult sau mai puțin, Ucraina din lupta URSS-ului împotriva Germaniei naziste, negând faptul că 6 milioane de ucraineni au luptat contra nazismului și că Ucraina a fost unul dintre „tărâmurile morții”, adică unul dintre principalele câmpuri de luptă din Al Doilea Război Mondial.

Ștergerea Europei: în ultimul an, o afirmație din ce în ce mai zgomotoasă (și mai absurdă) sugerează că principala politică a națiunilor europene ocupate a fost să colaboreze cu Hitler și să-l ajute. Un raport recent al Ministerului rus al Afacerilor Externe ia în vizor, practic, toate statele europene și toți cetățenii europeni, susținând totodată că Rusia a fost singura putere care a luptat cu adevărat împotriva Germaniei naziste.

Câteva extrase din raport: Poziția Franței ca învingătoare în Al Doilea Război Mondial este pusă sub semnul întrebării cu o referire la participarea francezilor (alături de mulți alții) la SS-ul german nazist. Poloniei i se neagă dreptul de a pune întrebări legate de soarta sa ca victimă atât a Germaniei naziste, cât și a URSS-ului în 1939. Toate statele baltice sunt acuzate, practic, că au fost de partea nazismului.

Aspecte care cad în uitare în noua istorie

În prezent, vedem extrem de rar în Rusia fotografii ale unor evenimente istorice cum ar fi parada comună a Germaniei naziste/Armatei Roșii de la Brest, din 22 septembrie 1939, unde cele două țări partenere au celebrat ocuparea și împărțirea Poloniei.

Prin bunăvoința www.babel.ua

Sprijinul material din partea aliaților, cum ar fi cruciala Lege de împrumut și închiriere a SUA pentru Uniunea Sovietică, este aproape să aibă aceeași soartă ca Pactul Ribbentrop-Molotov în vremea URSS: este omis până în punctul în care este negat. Deși Stalin însuși a spus la conferința de la Teheran din 1943 că „fără echipamentele pe care le-am primit prin Legea de împrumut și închiriere, am fi pierdut războiul”, iar ulterior i-a repetat același lucru și liderului sovietic Nikita Hrușciov.

În următorul articol, vom examina modul în care Moscova încearcă să prezinte politicile actuale ale UE drept o „reîncarnare a nazismului”.

Nu vă lăsați înșelați.

DECLINAREA RESPONSABILITĂȚII

Cazurile din baza de date EUvsDisinfo vizează în principal mesajele din spațiul informațional internațional identificate ca prezentând o imagine parțială, distorsionată sau falsă a realității și care răspândesc mesaje-cheie pro-Kremlin. Aceasta nu înseamnă neapărat că un canal mediatic are legătură cu Kremlinul sau o politică editorială pro-Kremlin ori a căutat în mod intenționat să dezinformeze. Publicațiile EUvsDisinfo nu reprezintă poziția oficială a UE, iar informațiile și opiniile exprimate se bazează pe rapoartele și analizele media ale grupului operativ East Stratcom.

    Why do you not like our audio?

    it will help us to improve it

      TRIMITEȚI-NE FEEDBACKUL DVS.

      Informații privind protecția datelor *

        Subscribe to the Disinfo Review

        Your weekly update on pro-Kremlin disinformation

        Data Protection Information *

        The Disinformation Review is sent through Mailchimp.com. See Mailchimp’s privacy policy and find out more on how EEAS protects your personal data.

        🎵 Playlist