Propaganda ca armă strategică: cum influențează propaganda rusă convingerile și motivația de luptă a soldaților

Unul dintre aspectele care fac propaganda eficientă este capacitatea ei de a schimba modul în care oamenii interpretează realitatea, prezentând războiul drept „pace” și minciuna drept „adevăr”. Propaganda, dezinformarea și, în sens mai larg, manipularea informațiilor nu funcționează ca un ordin militar care face o persoană să pună mâna pe armă; influența lor se instalează treptat și acționează în mod subtil.

Organizația neguvernamentală LingvaLexa, cu sprijinul Oficiului Procurorului General al Ucrainei și cu implicarea unui expert internațional în psihologie socială, a realizat o cercetare unică privind impactul propagandei Kremlinului asupra mobilizării și motivației de luptă.

Războiul în care își pun ei credința: ce gândesc de fapt soldații ruși

Scopul cercetării a fost de a duce discuția despre propagandă dincolo de simpla analiză a retoricii, prin identificarea unor legături măsurabile între discursul ideologic și comportamentul pe câmpul de luptă. În acest scop, am analizat dacă și în ce măsură aderarea la mesajele ideile promovate de Kremlin influențează opiniile și comportamentul militarilor ruși implicați în așa-numita „operațiune militară specială” (SMO). Analiza s-a bazat pe date obținute de la 1060 de prizonieri de război ruși, prin chestionare standardizate și instrumente psihometrice validate.

Rezultatele au evidențiat corelații clare între nivelul de credință în propaganda militară rusă și percepțiile, emoțiile și deciziile soldaților în contextul invaziei pe scară largă a Ucrainei. Per total, 76,95 % dintre soldații chestionați au crezut, într-o oarecare măsură, cel puțin un mesaj de propagandă al Kremlinului, iar 68,29 % au perceput „operațiunea militară specială” ca fiind legitimă, necesară și justificată într-o anumită măsură. Comparativ cu cei care nu împărtășesc discursurile propagandistice, soldații care cred mai puternic în propaganda Kremlinului au fost:

• de șase ori mai predispuși să considere invazia justificată și legitimă;
• aproape de două ori mai dispuși să își exprime disponibilitatea de a lupta din nou, chiar și după captivitate;
• semnificativ mai înclinați să dezumanizeze ucrainenii și să normalizeze violența;
• și mult mai puțin predispuși să se predea voluntar, prelungind astfel războiul.

Studiul demonstrează astfel că propaganda nu este doar un element de fundal al războiului, ci un factor esențial în desfășurarea acestuia. De asemenea, arată că, spre deosebire de percepția larg răspândită că soldații ruși ar acționa exclusiv sub constrângere, aceștia cred în obiectivele invaziei și participă cu un grad ridicat de implicare. Dacă bonusurile de înrolare pot determina o persoană să semneze un contract, propaganda este cea care o motivează să lupte până la capturare și să ia în calcul reînrolarea, chiar și după ce a fost martoră la ororile războiului cu drone de mare intensitate.

Este important de menționat că studiul nostru arată și că acest angajament ideologic se extinde mult dincolo de frontul ucrainean: mesajele centrale ale dezinformării Kremlinului vizează sistematic Occidentul, prezentând războiul ca o cruciadă defensivă nu doar împotriva Kievului, ci și împotriva NATO, Europei și a ceea ce Moscova descrie drept o ordine occidentală decadentă și agresivă.

Mesaje antioccidentale și dimensiunea transnațională a dezinformării

Mesajele Kremlinului destinate justificării agresiunii se bazează în principal pe mesaje antioccidentale. Printre categoriile de mesaje analizate, o pondere semnificativă vizează legitimarea „SMO” prin prezentarea acesteia ca un război defensiv și preventiv împotriva expansionismului occidental. Exemple de afirmații incluse în sondaj:

• „Ucraina este o marionetă a Occidentului”;
• „NATO duce un război împotriva Rusiei prin intermediul Ucrainei”;
• „invazia este un pas defensiv necesar pentru a preveni un atac occidental inevitabil”;
• „NATO are laboratoare biologice în Ucraina pentru a ataca Rusia”;
• „SMO este o cruciadă pentru valorile morale împotriva «perversiunilor» occidentale (cum ar fi LGBT)”.

Studiul a evidențiat un nivel ridicat de încredere în aceste mesaje antioccidentale în rândul prizonierilor de război ruși. În realitate, mesajele antioccidentale au reprezentat aproape jumătate (45 %) din totalul mesajelor sponsorizate de stat pe care Kremlinul le utilizează pentru a justifica războiul. De exemplu, s-a constatat un nivel ridicat de încredere în afirmațiile „NATO duce un război împotriva Rusiei prin intermediul Ucrainei” și „Rusia luptă împotriva NATO”. Nu mai puțin de 80 % dintre soldați au crezut, într-o anumită măsură, aceste două afirmații.

Acest lucru arată că propaganda militară rusă face parte dintr-o campanie coordonată pe termen lung, care depășește cu mult conflictul din Ucraina. Din punct de vedere ideologic, această interpretare prezintă Rusia ca apărătoare a „valorilor ruse fundamentale”, în contrast cu „decadența occidentală”, transformând conflictul într-o confruntare spirituală între „lumea rusă”, considerată morală, și un Occident perceput ca fiind corupt și imoral. Din perspectivă geopolitică, ideile promovate de Kremlin descriu războiul de agresiune drept un atac preventiv împotriva marionetei occidentale „antiruse” – actuala administrație ucraineană, care este prezentată drept un „regim nazist” instalat prin „lovitura de stat” din Maidan din 2014.

Dincolo de ponderea soldaților care au aderat la aceste idei și de nivelul mediu de încredere în rândul prizonierilor de război, ne-a frapat un alt rezultat – sau, mai degrabă, absența unui rezultat. Când am analizat relația dintre mesajele de propagandă luate individual (adică unul câte unul, în formă neagregată) și atitudinile soldaților, nu s-a constatat nicio diferență semnificativă din punct de vedere statistic între mesajele antioccidentale și alte tipuri de mesaje. Cu alte cuvinte, mesajele antioccidentale s-au dovedit la fel de eficiente ca alte acuzații în motivarea soldaților să-i dezumanizeze pe ucraineni, să lupte până la capturare și să intenționeze să se reînroleze după schimbul de prizonieri.

Prin urmare, este evident că acest război informațional nu se oprește la granițele Ucrainei. Scopul său nu este doar mobilizarea soldaților ruși, ci și subminarea unității și valorilor societăților europene. Din perspectiva soldaților ruși, aceștia se percep deja în război cu Europa și consideră că luptă împotriva NATO pe teritoriul Ucrainei.

Propaganda ca instrument de agresiune

Rezultatele studiului sunt importante atât pentru aplicarea legii, cât și pentru elaborarea politicilor publice, deoarece oferă o bază clară pentru activitatea instituțiilor judiciare internaționale și naționale în demonstrarea rolului propagandei de stat în comiterea crimei de agresiune.

Propaganda nu trebuie privită ca un simplu fundal informațional, ci ca o armă de război în toată regula – un mecanism psihologic care facilitează mobilizarea societății și susținerea acțiunilor militare agresive. Pentru ca astfel de agresiuni să nu se mai repete, este necesară tragerea la răspundere a celor care, prin transformarea cuvintelor în instrumente de influențare, au contribuit la desfășurarea războiului de agresiune împotriva Ucrainei. În paralel, este necesar să fie întărite măsurile de prevenire, prin transmiterea unui mesaj ferm că propaganda folosită în sprijinul agresiunii nu va rămâne nepedepsită.

În același timp, activitățile propagandiștilor care acționează ca voci ale politicii agresive a statului ar trebui încadrate drept complicitate la crima de agresiune – adică, ca o contribuție substanțială la acțiunile conducerii politice și militare de cel mai înalt nivel. Studiul arată că mesajele pe care le creează aceștia pot influența direct mobilizarea militară și motivația de luptă.

Deși dreptul internațional obligă statele să interzică propaganda de război, sancțiunile pentru astfel de acțiuni rămân insuficiente. Răspunderea ar trebui să vizeze nu doar autorii direcți, ci și nivelurile superioare de putere care planifică, coordonează și utilizează propaganda ca mecanism central al agresiunii, precum și actorii de nivel mediu care o pun în aplicare, o difuzează și o mențin în cadrul aparatului propagandistic mai larg. O astfel de abordare corespunde mai bine principiilor justiției și dreptului penal internațional.