Discursul de incitare la ură care instigă la violențe în masă împotriva civililor este o infracțiune internațională

Această contribuție nu exprimă poziția oficială a SEAE. SEAE nu își asumă responsabilitatea pentru orice posibilă utilizare a informațiilor conținute de publicația de față.

Rolul propagandei rusești în alimentarea agresiunii Rusiei și a altor infracțiuni internaționale în Uсraina a fost recunoscut deja la cele mai înalte niveluri politice.

Cu ocazia „Zilei internaționale a combaterii discursului de incitare la ură”, este important să subliniem rolul central pe care această formă sfruntată de propagandă l-a jucat în încercarea Rusiei de a subjuga Uсraina. Este nevoie urgent să se umple vidul juridic privind răspunderea, care permite incitarea la ură și la violență și care, la rândul său, creează condițiile propice pentru continuarea cu impunitate a uciderilor în masă, a violurilor și a torturării civililor în Uсraina și nu numai.

Nu există o definiție universal acceptată a discursului de incitare la ură. Cu toate acestea, organizațiile de apărare a drepturilor omului și organismele de guvernanță, cum ar fi Consiliul Europei, fac referire la o serie de expresii rău intenționate care promovează, răspândesc, justifică sau incită la violență, ură sau discriminare împotriva unei persoane sau unui grup ori care denigrează o persoană sau un grup pe baza anumitor caracteristici, inclusiv rasă, culoare, religie, descendență și origine națională sau etnică.

Rolul discursului de incitare la ură în propaganda rusească

Propaganda rusească abundă în acest tip de retorică. Diversele eforturi întreprinse pentru a monitoriza, colecta și analiza discursul rusesc de incitare la ură evidențiază apelurile repetate la violență împotriva ucrainenilor, cum ar fi promovarea „terorii reale” împotriva lor sau „distrugerea completă a Uсrainei”; discursul care dezumanizează și denigrează ucrainenii numindu-i „gunoaie”, „scursuri” și „sataniști”; eforturile concertate de incitare la ură împotriva ucrainenilor prin răspândirea de narațiuni false și distorsionate, teorii ale conspirației și acuzații în oglindă, inclusiv prin descrierea ucrainenilor care nu vor să facă parte din „lumea rusească” ca „naziști” și afirmând că ucrainenii au reprimat și chiar au comis genocid împotriva rușilor și a vorbitorilor de limba rusă din estul Ucrainei.

Propagandiștii, inclusiv Vladimir Soloviov și Margarita Simonyan, care prezintă cele mai vizionate emisiuni politice și conduc rețeaua uriașă de dezinformare Russia Today, sunt responsabili pentru otrăvirea minților rușilor obișnuiți cu ură împotriva ucrainenilor. Este însă aproape imposibil să fie trași la răspundere pentru aceste infracțiuni dată fiind starea actuală a dreptului penal internațional.

Dificultatea urmăririi penale a discursului de incitare la ură

Urmărirea în instanțele penale a discursului de incitare la ură nu ar fi ceva nou, dar se pot face mai multe pentru a concretiza cadrul legal de interzicere a celor mai infame tipuri de discursuri de incitare la ură și de sancționare a celor vinovați.

Anul trecut, Federația Internațională pentru Drepturile Omului și organizațiile sale membre din Uсraina, Centrul pentru Libertăți Civile și Grupul de Protecție a Drepturilor Omului din Harkov, au transmis Curții Penale Internaționale (CPI) o comunicare în temeiul articolului 15, în care au argumentat că apelurile la violență împotriva ucrainenilor, utilizarea unor narațiuni istorice false și alte forme de propagandă menite să insulte, să discrediteze și să denigreze ucrainenii echivalează cu un discurs de incitare la ură ca formă de infracțiune internațională: infracțiunea de persecuție împotriva umanității. Altfel spus, în contextul atacurilor generalizate sau sistematice împotriva civililor, discursurile unora ca Soloviov sau Simonyan, care tind să incite, să justifice și să susțină astfel de infracțiuni împotriva unui grup de civili constituie o infracțiune internațională în sine.

După crimele comise de naziști, care au fost orchestrate de șeful propagandei naziste, Joseph Goebbels, și facilitate de persoane ca Julius Streicher, editorul publicației antisemite „Der Stürmer”, care a fost condamnat pentru persecuție ca infracțiune împotriva umanității pentru că „a infectat germanii cu virusul antisemitismului”, propagandiștii urii și violenței au ajuns să facă tot mai frecvent obiectul sancțiunilor penale. Din 1948, anul adoptării Convenției ONU privind prevenirea și pedepsirea crimei de genocid, a devenit ilegal apelul direct și public la anumite acte cu intenția de a distruge un grup național, rasial, etnic sau religios. Instanțele penale internaționale, cum ar fi Tribunalul Penal Internațional pentru Rwanda și cele naționale au pronunțat zeci de condamnări pentru incitare la genocid, dar și pentru apeluri la epurare etnică, deportări, crime, tortură și alte forme de violență.

Neajunsurile cadrelor juridice existente

Cu toate acestea, exceptând Convenția referitoare la genocid, nu există în prezent niciun instrument internațional care să incrimineze incitarea la violență în masă împotriva civililor dacă violența nu este exercitată cu intenția de a distruge grupul vizat, în totalitate sau parțial.

Statutul de la Roma al CPI interzice incitarea la genocid, dar nu incriminează în mod expres apelurile la infracțiuni împotriva umanității sau la agresiune.

Aceasta, în pofida jurisprudenței existente și a proliferării rețelelor de socializare, care facilitează mai mult ca niciodată transmiterea și amplificarea imediată a discursului de incitare la ură, alimentând conflictele armate și violența homicidă în masă. Așa s-a întâmplat în Uсraina, unde propaganda urii a facilitat ocuparea teritoriilor ucrainene în campania de „denazificare” a lui Putin și a generat o vânătoare furibundă de „naziști” fictivi din rândul ucrainenilor civili de către soldații invadatori ruși.

O exemplificare simplă arată starea absurdă a normelor din tratatele în vigoare în prezent: un propagandist care face apel la deportarea în masă a copiilor ca parte a unui efort continuu de distrugere parțială a unui grup național sau etnic poate fi acuzat de incitare la genocid, dar apelurile la torturarea în masă a unui grup de civili ca parte a unei campanii de supunere a unei populații care rezistă în fața ocupației străine nu sunt interzise în mod expres de dreptul penal internațional.

Cum poate fi acoperită această lacună?

Avem acum această oportunitate. În noiembrie anul trecut, Adunarea Generală a ONU a dat undă verde statelor să înceapă deliberările cu privire la un nou tratat privind crimele împotriva umanității, cu referire la anumite fapte comise ca parte a unui atac generalizat sau sistematic împotriva civililor, inclusiv crimă, tortură, viol și violență sexuală, încarcerare ilegală, sclavie, deportări și persecuție discriminatorie. Tratatul ar impune statelor să pună în aplicare o legislație care să incrimineze această infracțiune și să ia măsuri pentru a o preveni.

Trebuie spus că, în prezent, nu există un consens în cadrul comunității internaționale cu privire la incriminarea discursului de incitare la ură și la ce fel de discurs ar trebui incriminat. Linia de demarcație între incitarea infracțională la ură și simpla dezinformare sau jignire, care nu ar trebuie să fie pasibilă de urmărire penală, chiar dacă șochează sau ofensează, a fost un subiect dezbătut intens de state. Organizațiile internaționale au adoptat, de asemenea, interpretări divergente cu privire la tipul de discurs care ar trebui să atragă răspunderea penală.

Cu toate acestea, peste 100 de state au incriminat sub o formă sau alta discursul de incitare la ură. Cel mai mic numitor comun pare a fi interdicția penală de incitare discriminatorie la violență, dar diferite coduri penale interzic, de asemenea, infracțiunile precum propaganda de război, incitarea la ură etnică, religioasă sau rasială și revizionismul istoric, cum ar fi negarea infracțiunilor internaționale din trecut. Această abordare largă este în concordanță cu Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice (PIDCP), ratificat de multe țări și al cărui articol 20 obligă statele să interzică apologia urii naționale, rasiale sau religioase, care constituie incitare la discriminare, ostilitate sau violență. Protocolul adițional la Convenția Consiliului Europei privind criminalitatea informatică și Decizia-cadru a UE privind combaterea anumitor forme și expresii ale rasismului și xenofobiei prin intermediul dreptului penal urmează, de asemenea, această abordare.

Momentul să acționăm este acum

Nu există niciun motiv întemeiat să nu se incrimineze în temeiul dreptului internațional incitarea directă și publică a altora să comită infracțiuni împotriva umanității. Mai mult, așa cum majoritatea statelor procedează deja, un astfel de tratat ar trebui să impună statelor participante să ia măsuri pentru prevenirea infracțiunilor împotriva umanității, inclusiv asigurându-se că orice apologie a urii naționale, rasiale sau religioase care constituie incitare la discriminare, ostilitate sau violență este interzisă prin lege.

Aceste interdicții, conform Comitetului ONU pentru Drepturile Omului, ar fi pe deplin compatibile cu libertatea de exprimare. Capacitatea explozivă a platformelor moderne de comunicare socială de a amplifica volumul și diseminarea unor declarații odioase este imensă – nu doar în contextul războiului Rusiei împotriva Uсrainei, ci și în celelalte zeci de conflicte armate în desfășurare, din Palestina până în Myanmar și din Sudan până în Yemen, ca să menționăm doar câteva. Prin urmare, acum este momentul oportun să acționăm și să integrăm interzicerea discursului de incitare la ură care instigă la violență în masă și la ură discriminatorie într-un instrument de drept internațional cu forță juridică obligatorie, cum ar fi tratatul privind infracțiunile împotriva umanității.