Rescrierea integrală a trecutului: Cum a încercat Rusia să suprime identitatea ucraineană
Imaginați-vă o lume în care propriul dumneavoastră trecut nu vă aparține, în care fiecare eveniment, fiecare erou, fiecare oraș poate fi șters și rescris după scenariul altcuiva. Pentru Ucraina, aceasta nu este literatură speculativă, ci o practică politică reală împotriva căreia continuă să lupte. Secole de istorie ucraineană au fost remodelate de Rusia, care manipulează documentele și reorganizează arhivele pentru a le face să se conformeze proiectului său imperial.
La sfârșitul anului 2025, Vladimir Putin a semnat Decretul nr. 858, un document tehnic care conturează direcția strategică a politicii naționale ruse pentru următorul deceniu. Limbajul este birocratic și neremarcabil, însă nu și implicațiile sale. Sub o formulare neutră se ascunde un obiectiv clar: consolidarea identității ruse în teritoriile temporar ocupate. Decretul stabilește un obiectiv: ca 95% din populațiile regiunilor Donețk, Lugansk, Herson și Zaporijia din Ucraina să se identifice drept „ruse” până în 2036, ca rezultat al măsurilor prevăzute în document.
Această abordare nu este o noutate. Politicile imperiale ruse și, ulterior, sovietice au urmărit să subordoneze identitatea distinctă a Ucrainei unui discurs rusesc mai amplu. Într-o serie dedicată expunerii planurilor Rusiei de a suprima identitatea ucraineană, începem prin a examina trecutul.
Rescrierea istoriei
Statalitatea ucraineană și aspirațiile sale de libertate și independență au fost tratate de mult timp de Moscova nu ca o realitate istorică, ci ca o provocare. Kremlinul manipulează constant faptele și denaturează secole întregi de istorie ucraineană, de dezvoltare politică, de viață intelectuală și de formare instituțională. Prezentând Ucraina drept o „colonie” a Occidentului și deformând istoria statului ucrainean, Moscova încearcă să domine discursul public. Formulări precum „asigurarea protejării adevărului istoric” și „restabilirea unității teritoriilor istorice ale statului rus” sunt folosite pentru a transforma agresiunea în recuperare legitimă și distrugerea în conservare.
Această reformulare s-a accelerat după 2014, cu noțiunea că Ucraina ar fi un „apendice” al Rusiei. Înainte de ocuparea Crimeei, conducerea rusă menținea formula „popoarelor frățești”: două națiuni distincte, unite prin istorie și cultură. După anexare, limbajul s-a modificat. Treptat, distincția ca atare a dispărut. Ucrainenii și rușii nu au mai fost prezentați ca națiuni înrudite, ci ca „un singur popor”. Ucraina a încetat să mai fie separată și a devenit „o parte integrantă a Rusiei istorice”. Această linie discursivă a evoluat de-a lungul mai multor ani, iar până în 2019 mesajul potrivit căruia ucrainenii și Ucraina ar fi un popor și un stat „frățesc”, dar distinct, dispăruse din rețelele informaționale conduse de Kremlin.
În discursul Kremlinului, orice întrerupere a acestei „reunificări istorice” a ucrainenilor și rușilor este atribuită interferenței externe. Ceea ce în trecut era descris drept influență occidentală, acum este prezentat ca intervenția unui „Occident ” ostil, care ar impune „valori culturale străine rușilor”.
Revizionismul istoric devine astfel politică de stat. Controlul teritoriului merge mână în mână cu controlul memoriei. Arhivele, manualele și simbolurile publice sunt tratate ca instrumente de guvernare. Obiectivul nu este doar ocuparea teritoriului, ci redefinirea apartenenței. Dacă istoria poate fi rescrisă, identitatea poate fi recalibrată. Iar dacă identitatea poate fi recalibrată, existența unei națiuni poate deveni incertă.
Următorul capitol abordează dimensiunea culturală a acestui proiect – efortul sistematic de a remodela, apropria sau elimina simbolurile prin care o societate își definește propria identitate.
